anotimpuri. imaginea des intalnita a unui copac: inflorit, infrunzit, cu frunze galbene si plin de zapada pe ramuri. niciodata cu crengile goale, arse, uscate. de fapt, cred ca asta este postura, privita sceptic, bineinteles, a oricarui copac. gol, singur, urat. nu imaginea mulata utopic pe scheletul unui anotimp. ce se intampla cu momentele " in between" , de trecere, de tranzitie? sunt frumoase...inmugurirea, verdele crud de sfarsit de primavara, covorul de frunze moarte...si urate. cred ca asa e si cu viata. cat timp am trait cu adevarat starea euforica prin care ne caracterizam copilaria, tineretea...? sau mai stiu eu...casnicia, maternitatea, viata la 20 de ani, anii de liceu, studentia( aleatorie insiruire, stiu). deseori, expresia "ce vremuri!!!" isi are locul binemeritat. dar nu tot timpul. preferam sa uitam ca, copacul mai e si uscat.fara zapada. fara frunfe. fara flori. doar uscat. la fel cum preferam sa uitam regretele. pentru ca regretele sunt la mijloc..."in between".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu