miercuri, 2 septembrie 2009

marți, 1 septembrie 2009

miercuri, 26 august 2009

sâmbătă, 4 iulie 2009

miercuri, 24 iunie 2009

ode to my friends

s-a terminat, bineinteles, din nou, inca ceva. un ceva mai mare si mai drag, care chiar de nu a fost mereu cum am visat, m-a implinit cu suflete frumoase si zambete calde. chiar sunt frumoase, si, da, chiar sunt calde. asa ca vreau sa-mi cant prietenele, scumpele, dragele, pe care le voi tine mereu aproape de mine, chiar de peste un an, sau doi, sau trei, o fi sa ajungem peste tari si mari, si o fi sa ne mai auzim doar rar.
asa ca, iulik, te iubesc. cand ne-am intalnit peste masa aia lunga, in curtea cu gaini, cu cativa caini si o pisica (eu asa tin minte), nu nascoceam o prietenie. si ana, la fel. ce m-as fi facut eu fara munca noastra in echipa? si fara slims-uri? :P si fara amintirea vamii, a cafelelor si a berilor din jeg? discutiilor despre impliniri, viitor, idei, afaceri? si a obsesiilor, de tot soiul, impletite in diamenturi si nebunii? :P si gabi, cine imi mai spune mie cat de frumos e berlinul? cine imi mai aminteste cat de maret este sa vrei sa scrii, sa o faci si sa te poti citi in reviste celebre? o sa imi amintesc mereu de ziua noastra cu rochia verde, cu ceaiul pe trepte si de strada mantuleasa. si adina, capitolele noastre au cam flamanzit, trebuie sa corespondam mai des. cand trec saptamani sau luni fara sa vorbim, atunci cand te vad, vorbesc intr-una. pentru ca noi doua mereu o sa avem ce sa ne spunem. si cu tine in echipa, nimeni nu ne intrece la mima. sau la petreceri.
mi-e dor de prietene vechi, pe care nu le mai aud, dar care sunt inca langa mine. mi-e dor de alex, mi-e dor tare. si de cori. si de belu. si de fete.

miercuri, 17 iunie 2009

miercuri, 10 iunie 2009

marți, 9 iunie 2009

joi, 4 iunie 2009




well, am facut un curs foto, astazi am trecut examenele si ma felicit postand cate o fotografie in fiecare zi :) sunt atat de stangace si neizbutite, hilare chiar pe alocuri, incat aproape ca mi-e rusine sa le impartasesc. aproape...
dar vorbesc despre mine si asta conteaza cel mai mult.

duminică, 24 mai 2009

Yellow shoes

Today. 4 p.m. Strong heat. Laughter inside. Maybe even tears. Tears of joy. One, two, one, two…hop…one, two, one, two…Shiny, yellow, round edged shoes stepping off the side walk, jumping over a square sewer and then proudly laying one in front of the other. Two seconds later, the right one stops, pushes on its lid, grazing the concrete and then turns, wheeling the left shoe along. Another two seconds. Quick twist, both facing the lateral side. Their position? At about 20 centimeters and trembling. Then a jump. They fly in a blowing pace, clash with a green aluminum surface and slip. The left bangs a bald head. The right one falls silently on the ground, still dressing Sigrid’s leg.

multe greseli, foarte posibil :P

sâmbătă, 23 mai 2009

hey hey hey

fuck, a cam trecut asa...cam un an. de ce draq am trecut prin dulcea corvoada(asa, pentru cunoscatori, emfaza expresiva a textului meu debuteaza cu un oximoron semantic de o pala savoare in comparatie cu cele pe care le citesc in ultima vreme :P )de a-mi alege un subtitlu peste care am calcat cu picioarele? a way to pass beyond my reckless nature and submit to order inseamna acum vreo doi ani, in cuvinte simple, ca imi place sa scriu si ca vreau sa o fac, dar ca imi este deosebit de greu sa intru in rutina. si, cum ma cunosc prea bine, m-am plictisit repede. mi-am amintit brusc, am incercat cateva parole la blog si in final am nimerit.
cand am scris pentru prima oara, am facut-o pentru mine. am adorat momentul in care un prieten a citit ultimul post la aproximativ 30 de secunde de la afisare si am blestemat rautatea celui care m-a atacat indirect, cu autoritate hartuitoare, in blogul lui. asa ca m-am oprit. inteleg ca, fara newsworthiness, senzationalisme si politica, te devalorizezi. iti pierzi mireasma.
here's my deal: imagine (what a sweet and tender word, overused, though still vulnerable)that I am going to write the story of this girl who gets run over by a truck and gets to relive the purest, highest moments of her life, in those scary few seconds when life flashes through her eyes.
it is another attempt to abide by my motto: pass beyond my reckless nature and submit to order. in other words: i want to try a shortstory and the only way to write is to have a couple of readers and a routine. so, shall we...?