am luat vacanta...aproximativ :)
primul post: titanic.
Un film pe care l-am vazut de 50 de ori. Si nu am nici un motiv sa exagerez. Trebuie sa fie asa...este filmul pe care l-am vazut prima oara in sala de cinema, pe care l-am iubit de la inceput. cadn am venit acasa in ziua aia am ascultat celine dion pana seara tarziu. si mi-am imaginat o alta poveste. titanic inseamna pentru mine mai mult decat orice alt film. pentru ca titanic are o poveste...si se insira asa:

eram mica si vazusem in viata mea un singur film la cinema-lumina zile(daylight), tradus straniu "panica in tunel"- cu parintii la mare la cinema albatros. imi amintesc ca eram afara la joaca cand am auzit-o prima oara pe adina, o fata mai mare si deci,demna de ascultat si de bagat in seama, spunand ca de-abia asteapta sa mearga la titanic. aveam doua motive sa nu ma intereseze:1, probabil ca nu aveam cum sa ajung din moment ce nici nu stiam cum arata cinematograful nostru pe dinauntru; 2 numele filmului tesea in mintea mea imaginea grotesca a unui film despre viitor, cu titani si extraterestrii
Am fost intr-o dupa-amiaza la film cu mama mea. si voi simti mereu mirosul acelei zile. atunci, am plecat pe la iesirea de incendiu. atata lume era...de curnad, cand am facut un articol depsre cinematografele locale, administratorul nici nu a stat sa se gandeasca la numele filmului cu cele mai mari incasari. era clar nu doar pentru el, pentru mine sau pentru angajatii de-acolo, ci pentru tot orasul, pentru toti cei care au stat zile la rand la coada pentru bilete ca sa vada...titanicul.
stiti replica: titanic was called the ship of dreams. and it was, it really was...

apoi am venit acasa si am asteptat. nu stiu daca m-am mai bucurat de vreun cadou in viata mea asa cum m-am bucurat cand am primit caseta video cu titanicul. nu am vazut decat prima parte in noaptea aceea si am visat-o pe cea de-a doua. m-am trezit la sapte doar ca sa apuc sa vad continuarea inainte sa plec la scoala. asa a inceput...am facut sedinte speciale de vizionare. intr-o zi cu mamaie, intr-o zi cu tataie...daca mai prindeam persoane care nu il vazusera, eu eram oricand disponibila sa il revad...si tot asa pana cand am facut de vreo 25-30 de vizionari. cand veneam de la scoala dadeam play din instinct...filmul asta ma hranea, ma adapa :), ma completa...
de-atunci, ma uit in fiecare an la film.si plang, fara motiv, dar plang. ce s-a schimbta? am descoperit ca actorii joaca mai prost decat imi aminteam. si ca replicile sunt prostesc de amuzante. ca gradul de credibilitate se pastreaza undeva in zona absurdului...
dar si acum, spre final, am speranta ca se va termina altfel. sper ca vasul sa ocoleasca ghetarul la timp, ca barcile sa se intoarca...ca jack dawson sa nu moara in mijlocul atlanticului, ca rose sa mai traiasca pentru a-si povesti restul vietii pentru nasatulii ca mine, care uita de ei in mijlocul unei povesti de basm...
HE EXISTS NOW ONLY IN MY MEMORY...pentru ca pentru mine, titanic inseamna aproape 10 ani de povesti...de amintiri. cand il vad, ma topesc.
ultima scena: lumea aplaudand. ultimul:capitanul. apoi cerul...asta imi doresc si eu. se intelege, nu? :)

Cine a trait cel mai bine ?
Cred ca subiectul poate fi dezbatut cel mult la o emisiune de divertisment, cu nuante culturale. Cine sunt cei care au trait cel mai bine ? Ne permite istoria sa-i cunoastem ? Isi au numele incrustat in zidaria lumii sau sunt oameni normali, obisnuiti, care au stiut ce inseamna masura ?
Cat conteaza iubirea, faima, bogatia, intelectul, unicitatea, reusita, sufletul, credinta, religia, cunoasterea, fericirea ?
Care a trait mai bine ? Regele care a alergat in gradinile Versailles-ului, calatorul care a vazut lumea, bogatasul care si-a cumparat palate, batranul care a iubit si a fost iubit, tanarul care cunoste secretul secretelor, cei care sunt primii, gazdele lui Dumnezeu, insomniacul petrecaret ?

am ajuns in bucuresti, nu prea fericita. ieri am reusit sa lacrimez. doar cand am vazut troleul impachetat am scrasnit din dinti. n-am avut prea mult noroc...parca mi-era si dor de calduroasa inghesuiala, de glasul molcom al claxoanelor, de preapretiosul trafic:)) cred ca in timpul zilei orasul poate fi frumos doar impartit cu cineva.
in rest, ma gandesc inca la pisica ucisa in scara blocului.
incerc sa ma educ...era si cazul...sunt treaza de la sapte4 jumate' si ascult stirile, mixate cu a little bit of radio
si, cum sa nu?!, aud cum un copil de 10 ani s-a sinucis pentru ca mama lui s-a hotarat sa plece in strainatate sa munceasca.
ieri, la deschiderea de la poli, ''nenii'' curatau in graba frunzele si agatau agitati baloane, toootuull pentru tariceanu-asa da' tratament
ieri am vazut jeux d'enfants. aproape perfect.:) ma duc sa scriu scenarii:)))))))))

Escalator Temporarily Stairs.

inca protestez. deja am trimis la toti cunoscutii petitia, asa ca sper ca o sa semnati. ganditi-va, datorita unei noi legi, criminalii de animale will have to think again...or else...de-abia astept momentul :)
aseara l-am vazut pe botezatu intr-o emisiune. sincer, nu ma impresioneaza personajul. sunt ignoranta, nu-i cunosc creatiile, iar stilul lui personal ma cam lasa rece. dar ma distreaza de fiecare data cand il vad pe undeva intr-o emisiune, pentru ca reuseste sa se "abtina hilar". de cele mai multe ori este confruntat cu imaginea unor persoane prost imbracate si se stramba, are o grimasa atat de nostima, de parca il rachaie asa, adanc, in miezul simtului sau estetic. cred ca in sinea lui este mai scarbit de romanul asta insipid, searbat, decat de tiganii care asorteaza cycalmen( sper ca asa se scrie) cu verdele crud- macar aia se exprima, au cel putin dorinta de a iesi in evidenta-si , pana la urma, sunt originali. anyway, persoana cu pricina, cea prost imbracata, era laura codruta kovesi, de care dl botezatu nu a auzit, dar pana la urma de ce s-o fi facut?
in aceeasi emisiune in reluare,nocturna, pentru ca eu am insomnie si privind televizorul de-aproape sper sa obosesc si sa adorm, s-a adus in discutie expresia arhicunoscuta: cine a aparut primul, oul sau gaina? eu cred, desi nu stiu pentru cat timp, ca gaina. e de fapt doar o modalitate fungibila(ca muream sa folosesc cuvantul, de cand l-am auzit intr-o emisiune) de a intreba: in ce crezi, in creatie sau in evolutie? eu cred in creatie, in mituri si intr-o lume spirituala. da, da...gaina bate-o vina...

un post scurt: iubesc marea neagra. de fapt, iubesc Marea Neagra. si asta pentru ca o respect :). este, cred, unicul loc in care te poti bucura de libertate. poti sa zbori, nu? :) mediterana, excesiv de curata, recunosc, este prea sarata pentru mine. la fel si atlanticul. in plus, trebuie sa fii nebun sa astepti fluxul in fiecare dupa-amiaza, oricat de puternice ar fi valurile apoi. dar Marea Neagra este perfecta. si, poate, cand comportamentul nostru se va schimba, va fi si curata. poate tot atunci alta ne va fi mentalitatea. nu o sa ne mai blamam litoralul, ci o sa-l iubim. pentru ca este unic. prin Marea Neagra.

idei imprastiate

in primul rand vreau sa-mi amitesc mie si voua, cei care cititi, ca protestez. in buzau a fost ucisa o pisica. amintiti-va! si scrieti despre asta, ca toti cei care va citesc sa afle...
apoi...idei imprastiate
de exemplu, ieri am aflat ca sunt septari ai caror prize sunt imposibile :))))... cam abstracta fraza, nu? cei care au incercat vreodata sa se catere o sa inteleaga
unii serpi morti mai pot musca
inca o data, televizorul poate instrui...dar de cele mai multe ori alege calea mai simpla, a detaliilor eronate. de multe ori observ inadvertente in jurnalul de stiri, in emisiunile culturale. si ganditi-va ca nu sunt eu in masura sa le decodez pe toate. pentru ca si asa stiu putine...dar cei care stiu multe? intr-o emisiune pe realitatea, mihaela radulescu vorbea despre cartea lui patrick suskind, parfumul. din fericire, am citit-o si m-am strambat putin la auzul cuvintelor mesterite ale moderatoarei...imi amintesc doar ca a spus la un moment dat cum ca parfumul fetelor brunete l-a impins pe erou sa isi compuna esenta perfecta. nu erau brunete, imi pare rau, ci roscate...astfel de greseli se strecoara peste tot...de-aia nu putem fi profesionisti.

dar televizorul m-a educat intr-un mod pe care prea tarziu l-am descoperit...serialele mi-au impus un ritm al cititului diferit si absurd, din care insa nu pot iesi: nu pot citi o carte pana la sfarsit. citesc selectiv. azi ceva, maine altceva, poimaine ma intorc la ce am citit prima oara. alternez, pentru ca asta mi-a fost educatia...si din pacate nu pot sa ma dezvat. acum, spre exemplu, inca mai citesc convorbirile cu octavian paler, mai am 50 de pagini din ciuma lui camus, pe care le-am pastrat pentru cea mai ploioasa zi de noiembrie, am inceput cu patima ideile religioase ale lui eliade...trebuie sa am curajul sa sfarsesc piesa lui fuentes, toate pisicile sunt negre( moctezuma inca este conducatorul neinvins),...si, pastrez placerea unui veac de singuratate pentru zilele de...singuratate :). tare mult as vrea sa incep si un tolstoi, dar m-as uri pentru ca am fost incapabila sa il savurez dintr-o data...
astazi doua pagini din "convorbiri" mi-au dat impresia, din nou, ca imi citesc gandurile, poate singurele imuabile..."ma pot amagi cu perspectiva unei vieti de apoi doar cand ma gandesc ca aceasta ar fi ultima sansa de a-mi revedea parintii si sora"- o. paler
"noaptea, cand nu pot sa dorm, ma gandesc la vacantele petrecute odinioara la mare din care ma intorceam avand culoarea barbatilor pictati de gaugain in tahiti"-o.paler.

mai tine minte cineva ca in buzau a fost omorata in bataie o pisica? vag, poate. ei bine, oricat de trecatoare sunt vestile astea care ne trec prin fata ochilor, aceasta nu o sa produca doar un zgomot fals. daca vrem, se va transforma in vijelie. de aceea protestez. si nu sunt singura.
cei care au ucis pisica probabil ca au scapat deja. si asta pentru ca nu exista o lege sa ii pedepseasca. unora li se pare absurd gestul: cum sa mai vorbesti inca despre asta? acum, la atatea zile dupa ce s-a intamplat. asa ne-am obisnuit. sa uitam. sa ramanem pasivi. sa nu ne pese, sa nu ne intereseze. pentru ca suntem deja o societate "incercata". de ce? pentru ca urmarim "telenovelele noastre de toate zilele". din pacate, dragilor, ora 17:00 ne transforma in hamesiti ai crimelor, violurilor, tragediilor de tot soiul. viata bate filmul, nu? ei bine, filmul ne ia prin invaluire si foarte curand, viata nu mai are valoare. cum spuneam, asa ne-am obisnuit. haideti sa aratam ca totusi filtram, raspundem, reactionam la mesajele primite. ca ne afecteaza si ca vrem sa facem ceva. vreau sa analizez doua replici primite de la prieteni in legatura cu acest subiect:
1. nu spun ca sunt de acord cu aia, dar nu face o tragedie din asta....exista oameni fara aparare.....care sunt omorati de catre alti oameni...aia este o tragedie.
sunt de acord. nenorocitii care omoara cu voie un seaman marita inchisoarea. si din fericire, exista o lege care sa ii pedepseasca. poate ca executarea pisicii nu este o tragedie, dar este un semnal de alarma. exista in romania institutii care protejeaza drepturile animalelor. ne trebuie o lege.
2. si eu omoram pisici cand eram mic...
marturisirea, oricat de cruda mi se pare, e bine venita. pentra ca implicit urmeaza intrebarea: acum ai mai face-o? cei trei elevi de liceu sunt adolescenti. nu mai gandesc infantil. gandesc matur. si daca asta inseamna matur pentru ei, atunci va rog sa protejati cetatenii si sa le dezvaluiti numele. dca voi nu ii izolati, atunci macar sa avem noi sansa de a ne izola de ei.
mai jos sunt blogurile celor care au mai scris despre asta...si care vor sa protesteze. timp de doua saptamani, voi mai posta si eu ceva similar. nu ar fi extraordinar daca toti am face la fel? poate capata proportii. nu uitati, solidaritatea muta munti. protestati...si nu uitati...
http://www.club-fantasy.ro http://sprinkledwhitecat.blogspot.com

frumusetea mea

am promis mai demult ca o sa scriu si despre " physical appearances" si imi respect promisiunea. asadar, urmeaza my opinion on this topic, o parere nu foarte originala, as adauga. dar mai intai ma abat nitel de la ceea ce urmeaza sa disec, aici, scarbos, in fata rezidentilor...ca un doctor ce ma aflu :))))si imi vanilez simturile cu un strop de barfa...so, in final, suntem apreciate pentru ceea ce gandim, pentru ceea ce vorbim sau pentru ceea ce aratam?
de ce intreb? simplu. pentru ca ma irita aprecierile superficiale. pana la urma, de ce sorbim frumusetea fara sa o filtram? ca sa vorbesc "sense", de ce o femeie frumoasa va fi mereu mai admirata decat o femeie desteapta? aa..nu as vrea sa insuflu pareri absurde, fara valabilitate, in randul celor(putini, oricum) care citesc. de acum va spun: nu, nu sunt o complexata si da, cred ca sunt frumoasa. dar trec beyond this petty conventions si ma intreb...cat timp ne vom mai scalda in superficialitate? take condoleeza for example- nu e suficient ca a ajuns unde este, trebuia neaparat sa aiba si un fund ferm, remarcat si comentat de politicieni, nu?
privesc in jur. ce vad? tipi imaturi care ignora fete urate si le pupa in biiippp pe cele frumoase. "mama, ce urata e aia!" da ce? e vina ei ca arata asa. cu ce e mai breaza a frumoasa decat a urata?
asa, pentru ca vorbeam de o promisiune, o sa expun si perceptia mea asupra frumusetii adevarate, aia care depinde de noi, ca personalitati si nu de mama natura, care ne inzestreaza cu anumite calitati pentru care nu avem nici un merit. pentru mine, frumusetea vine din fiecare. andrei rade cand ii spun ca fiecare om este frumos in felul lui. el nu vede. frumusetea se naste din gesturi. din priviri. din surasuri. din idei. din tabieturi. din manii. din placeri. cineva, nu dau nume :), mi-a spus, atunci cand "l-am certat" pentru ca abera( frumos, ce-i drept) despre funduri, sani si alte cele...ca intr-adevar observa frumusetea si putin mai neconventional. la mine, spre exemplu, a zis ca a "sorbit" momentul cand am baut dintr-o sticla...i-a placut lui un anumit gest, o privire... a vazut si dincolo...as vrea sa ma reflect diferit in ochii tuturor, sa fiu pentru ei o succesiune de imagini, noi si vechi, care sa ma faca unica, sa imi creeze o alta frumusete. frumusetea mea.

pentru o pisica

cand eram copil ma jucam de-a mama si de-a tata. fara prostii. nici nu ne treceau prin cap. pana la urma, cand tot ce vrei este sa aduni cat mai multe frunze si flori, ca sa ai din ce face mancare pentru aia micii, (plecati la scoala-pe undeva la leagane, doi pasi mai incolo de scara unde toci responsabil, cu o piatra inverzita, frunzele pentru tocanita) cand esti atat de ocupata incat nu iti mai ramane timp sa dai si cu matura, sa aprinzi si cuptorul de jucarie, sa si amesteci namolul pentru prajitura, repet...cand toate preocuparile tale se rezuma la jocul pe-afara, esti prea curat ca sa gandesti la un joc de-a mama si de-a tata obscen. atunci, cand croiam puritatea si o imbracam stingher, lumea era altfel. vara era altfel. am trecut si acum pe langa scara-bucuatarie. si nu mi-a mai fost asa de cald...poate ptr ca a disparut croiala...cam pe vremea asta, cu cateva zile inainte de inceperea scolii, noi, mamele, tatii si copiii, am facut ceva ce nu am sa uit vreodata...ne-am ingropat pisica. si ce am mai plans. tin minte si acum...fusese oparita, parca, si murise in timpul noptii la culcusul ei. ne-am adunat toti intr-o gradina, am inchis-o intr-o cutie de carton, am acoperit-o cu pamant, am plans-o si am plecat. m-am gandit la ea restul vacantei.inca ma mai gandesc...

din categoria: "mai, toata lumea scrie mult pe blog, eu de ce nu as face-o?"
stiti,nu, ca life is like a box of chocolate? eu am una mai tare: llife is like a pool table. de ce? de-aia...ca asa VREAU EU ( de la becali o speciala pentru toti copiii incapatanati si imaturi)
life is like a pool table. as I see it...a bit green and straight :)la biliard joci cum joci si-n viata. toti sunt neindemanatici la inceput. multe calcule, logica, si noroc.
1.e o tehnica in toate...nu toti pot sparge bilele cu putere, putini reusesc sa mai si bage ceva. acum, daca bagi una plina si alta goala, ghinion...asa faci si-n viata...o reusita, un esec...ce face omul cu mana lui se numeste lucru manual, nu? :))
2.sunt mai multe tipuri de jucatori.cei care cunosc si reusesc, cei care gandesc, cei care stiu ce trebuie sa faca si nu reusesc, cei care doar incearca, cei care rateaza, cei care baga bilele la intamplare...ohohooo..si multi altii...
3. castigi pentru ca ti se asaza bilele cum trebuie...ei sunt norocosii, invidiatii, banosii; castigi pentru ca ai jucat cu cap...ei sunt cei care calculeaza, care privesc in perspectiva, care nu se hazardeaza; castigi ptr ca stai bine cu tacul...ei sunt cei care fac perfomanta, care se antreneaza, experimentatii; castigi pentru ca e adversarul mai slab...aici, depinde la ce nivel joci si ce tel vrei sa atingi...ei sunt cei care dau examene, care avanseaza, care promoveaza; castigi pentru ca a bagat celalalt neagra...sunt cei care isi acumuleaza averea pe spinarea altora, profitori, traiesc precar,nesigur; castigi pentru ca adversarul a bagat si alba dupa ce a bagat neagra...ei sunt ratatii imbogatiti, nonvalorile; castigi pentru ca celalat are trei ratari...cei care sunt chibzuiti, atenti, traiesc cu masura...castigi pentru ca risti, castigi pentru ca esti cel mai bun, castigi tr ca meriti etc
4.unii doar stau pe margine, altii joaca
5.se urmeaza reguli, respectate mai mult sau mai putin...se negociaza: ''stăm uniţi, umăr la umăr, cu lacrimi în ochi: „Pe-aici nu se trece!“. Foarte curînd, apar, totuşi, nuanţele… La o adică, se poate trece. Putem negocia. Nu pentru că am fi gata să ne trădăm pe noi înşine: dar ne pricepem să boicotăm istoria. Cînd unii vor să treacă, ne retragem, pitit, la munte. Iar acei dintre noi care sînt gata de sacrificiu ne plac mai curînd ca statui şi ca texte de manual. În timpul vieţii, ne cam irită: sînt prea radicali, n-au simţul relativităţii, nu vor să priceapă că „nu dau turcii“, că lucrurile se pot aranja şi altfel, că e o prostie să te lupţi cu morile de vînt. O mare fractură apare la orizont: există români proşti şi români deştepţi. Românii deştepţi se descurcă, fără prejudecata solidarităţii naţionale. „Cel vrîncean“ se înţelege perfect cu „cel ungurean“ ca să mi-l omoare pe „cel moldovean“. Ştefan cel Mare se luptă vitejeşte cu turcii, dar şi cu Vlad Ţepeş.''( Andrei Plesu)
6.se triseaza...viata e plina de asa ceva
7. se joaca la mai multe niveluri. biliardul e corect.incepator fiind,in jocul cu un avansat n-ai nici o sansa.
8.sunt jocuri dusmanoase, jocuri care te relaxeaza, jocuri la dublu...lupti pentru castig, pentru unicitate si intaietate...sau pur si simplu iti place ce faci, jonglezi fericit si linistit in viata...sau esti solidar, coechipier...
9.se joaca cu manta...oamenii invata smecherii, sunt maestri in diversiuni, studiaza, reflecteaza si aplica :)
10.si daca tot vorbim de smecherii, exista samani, care baga toate bilele dintr-o lovitura, care vrajesc masa si bilele intr-o suita de rituri necunoscute noua, neofitilor...cei care detin, intr-adevar, toata puterea, topul, spuma, viata insasi :))

cliseul de 10 este fara voie...neintentionat...doar ca nu+mi mai vine nimik...

eu am realizat ca nu am blogroll, desi sunt multe bloguri pe care le citesc si imi plac...deh, tehnica, bate-o vina...imi pare rau ca dupa mine nu mai e nimic si ca trebuie sa faceti back :(

$5100.00The Cadaver Calculator - Find out how much your body is worth.

Completely Free Personals from JustSayHi

I am 48% Addicted to Coffee

JustSayHi - A Free Dating Website

iulik, scuză-mă de furt, dar l-am mai găsit pe un blog si nu m-am putut abţine...când l-am făcut la tine parca mi-a ieşit mai mult...hmm, I should start drinking more coffee

" Este un singur lucru mai rau decat sa se vorbeasca despre tine, acela de a nu se vorbi"Oscar Wilde
Dorinta de a fi celebri, de a fi, chiar si criticati urat, dar de a fi...in ochii lumii si pe buzele tutror si de a nu cadea intr-un colt umbros, ferit de priviri si de cuvinte, ne plaseaza intr-o cetate a renumelui pe care o ferecam cu lacate poleite in aur.
Vreau sa intru intr-un partid. Poate doar asa pot avea o sansa in Romania. Problema acum sta in alegerea partidului, destul de...delicata, de altfel. Am doua variante, doua surse de inspiratie: realitaea si istoria. Ce aleg? Istoria, bineinteles. Voi rasfoi o carte ce mi-a fost recomandata acum un an, interpretez, gandesc si aleg. Pot apela oricand si la simturi. Ce? Nu vad coruptia? Oricine o duce bine in oras e pesedist. Depinde insa ce te atrage si ce ti se pare respingator. Te ademeneste valoarea sau banul? Eee, desi cred in continuare ca cei care au furat cel mai mult sunt "stabii" vechi si noi din psd, admit ca " hotie" scrie pe fruntile tuturor. De-aia se comporta nestanjenit: ca nu se vad, poate doar in oglinda, cand oricum stiu pe cine privesc, cunosc in detaliu persoana reflectata ( poate, paradoxal, voi alege psd- pentru partid, pentru principii). Ca sa nu zica lumea ca sunt de-a lu' base, va povestesc ce zice mamaie...o votanta dezamagita: "Sandra, m-a convins cand a spus: "Ne vedem la tepe"...eu m-am dus, nu a venit". Si uite asa, subscriu: In Romania de azi se practica politica buzunarului si prostirea cetateanului...prostirea prostimii, de ce nu?

foc si sange

da...a mai trecut o zi...pe scurt, cam tot ce nu ti-ai dori la majoratul tau i s-a intamplat lu' cosmi. scandal, politie comunitara, prostie, multa prostie, iar politie comunitara, iar prostie ( ca deh, asa e pe la noi)...un deget rupt-al lui andrei :) - cearta, nervi, fuga pana la spital, doctori, bandaje. sa comunici, n-ai cu cine, ca si interlocutorul trebuie sa scoata doua-trei cuvinte, legate cat sa se formeze acolo o fraza de-nteles. deci, n-ai cu cine. asa ca lasam politaii la usa, ca stalpii, sa rupa maini, degete, sau ce-or mai apuca, ii scuipam- in gand, c-ar fi jignire altfel-si mergem mai departe. pentru scena din aceasta seara, acord cu mandrie premiul special, POLITIEI COMUNITARE TG-JIU, pentru ca este o forta de necontrolat. pentru muschi si pentru ...atat...pentru muschi. cu zeflemea va voi vedea de-acum incolo. felicitari!!!!

Pufulet sau Ingrid?

Naturalete sau stil?
Cand eram mai mica, ma jucam, ca noi toti, sunt sigura, de-a desenele.cum ce desene? desenele animate...pana la sailor moon(parca asa,nu?), am trecut prin captain planet...si retele salbatice (sper ca erau rate si nu gaste)Ma identificam cu personajele-nu acceptam niciodata sa fiu altceva decat wind sau, daca era deja luat postul de altii mai mari, ma multumeam si cu gaia. cand venea vorba de disney, eu aveam parul frumoasei din padurea adormita, buzele rosii ale albei ca zapada, rochia lui belle, fata cenusaresei...daca m-as duce la un psihiatru acum, cred ca mi-ar explica cate putin despre mine avand ca reper alegerile mele. dar cand eram mica aveam o problema: nu ma puteam hotari intre pufulet si ingrid( cata siguranta in scrierea unor nume pe care nu le-am mai rostit de 15 ani-cred ca astea sunt). pufulet si ingrid din ratele(gastele) salbatice. daca alegeam pufulet si era altcineva ingrid, eram nervoasa...si geloasa tot jocul.si invers. ma gandesc la ele acum. inca o data, nu ma pot hotari ce vreau. pufulet era alba, frumoasa, dulce, copilaroasa. ingrid-matura, finuta, sigura pe ea, rautacioasa, stilata :). desi, acum, ca si atunci, cred ca sunt ingrid la interior si pufulet la exterior :)) bine, i'm talking about the essence of the characters, se intelege, nu? :))))))

sunt pudica. multi imi spun. dar nu asa cum cred ceilalti. rusinea nu imi este provocata doar de complexele trupului, ci si de cele ale spiritului, ale inteligentei, de ce nu? pana la urma, cred ca sunt un exponent. nu al tinerilor cititi ai generatiei mele, informati si capabili, ci un exponent just al tinerilor mediocri. pana acum. dar viata continua...

din nou privesc cuvinte "paleriene"

"Intr-o vreme ma batea gandul sa scriu un roman cu un singur personaj care strabatea un desert ducand in spate o usa. La fiecare popas aseza usa in picioare si o deschidea vrand sa vada ce e dincolo de ea. Si de fiecare data vedea altceva." ( O. Paler).
dap, mi-a revenit obsesia de paler. incetul cu incetul si-a facut loc prin stramtura portii trase. curand va veni la tg-jiu Daniel Cristea-Enache, cel care a stat pana in ultimele clipe ale scriitorului pentru a inregistra gandurile sincere, serioase, eroice...ale unui "lup singuratic". cand am aflat de aparita cartii sale, "convorbiri cu OCTAVIAN PALER", nu am putut sa-mi infrang impulsul de a-l considera un oportunist, care a profitat de sanatatea subreda si de slabiciunea trupeasca a unui om ce avea curand sa nu mai fie...pentru a scoate o carte de un succes incontestabil. acum citesc cartea. sunt la a 50-a pagina...si sper ca pe parcurs sa-mi schimb parerea. deja am inceput. am fost invitata de fosta diriginta de a sta pe scena alaturi de acest critic...si de a vorbi, din nou, despre paler. regretul meu? o mare Absenta.........................

in between

anotimpuri. imaginea des intalnita a unui copac: inflorit, infrunzit, cu frunze galbene si plin de zapada pe ramuri. niciodata cu crengile goale, arse, uscate. de fapt, cred ca asta este postura, privita sceptic, bineinteles, a oricarui copac. gol, singur, urat. nu imaginea mulata utopic pe scheletul unui anotimp. ce se intampla cu momentele " in between" , de trecere, de tranzitie? sunt frumoase...inmugurirea, verdele crud de sfarsit de primavara, covorul de frunze moarte...si urate. cred ca asa e si cu viata. cat timp am trait cu adevarat starea euforica prin care ne caracterizam copilaria, tineretea...? sau mai stiu eu...casnicia, maternitatea, viata la 20 de ani, anii de liceu, studentia( aleatorie insiruire, stiu). deseori, expresia "ce vremuri!!!" isi are locul binemeritat. dar nu tot timpul. preferam sa uitam ca, copacul mai e si uscat.fara zapada. fara frunfe. fara flori. doar uscat. la fel cum preferam sa uitam regretele. pentru ca regretele sunt la mijloc..."in between".

am fost la mare cu parintii. a fost mai mult o perioada de relaxare. am mai scapat si eu de cearcane...la ora 22 dormeam dusa...in rest, marea foarte, foarte calda, ciorba :))- dar cine zice ca asta e ceva rau???- si soare cat cuprinde...de fapt, am fost la mare pentru mare, ceea ce nu pot spune ca m-a deranjat, chiar dimpotriva...am citit reviste din categoria "maichia" ( sper ca asa se scrie) ce inseamna asta? :))) pai, trebuie sa spun ca bahmuteanca are o revista saptamanala care se numeste Zau. maichia si zau, am analizat eu cu silvia mai demult, insemna cam acelasi lucru ( nu? parca asa)...deci reviste de scandal. aia au o problema...toata lumea, dupa sursele lor, isi pune silicoane la bacau :)))...

cand eram mai mica nu recunosteam diferentele dintre oameni, iar acum le simt, le vad si le aud. cred ca cea mai puternica este combinatia de trei, dar si luate cate doua imi spun ceva...de exemplu, pot sa aud prostia, dar sa vad prosperitatea...sau sa vad saracia, dar sa aud ratiunea...in prima zi am auzit-o pe una de 18 ani care ii povestea unui strain de 50 ca in romania older men only like younger girls...si ca older la ea insemna like 40, 50...iar saracu' om, care clar avea 50 de ani, asculta si se minuna de inconstienta fetei, care accepta fara probleme sa vorbeasca si ea cu un older man, "just for the sake of money"

Poveste.....

Cuiul singuratic inota prin desert. La un moment dat, vede un semafor si se opreste. Si cum statea el la semafor, ii cade in brate o sticla cu un biletel inauntru...(continuati)
Pe biletel, cateva vorbe : ”Vrei sa fii cret? La a doua intersectie fa la dreapta’’. Mai inoata el putin , ajunge la un alt semafor si opreste.Si cum statea el la semafor , ii cade in brate o alta sticla cu un biletel inauntru. La fel : «Vrei sa fii cret ? La prima intersectie fa la dreapta ». Ajunge cuiul la al treilea semafor si face la dreapta. Pe o duna inalta, vede un afis pe un pikamer : « Nou ! Facem permanent ». Intra. Dupa cateva minute, cuiul se onduleaza tot si devine un surub de toate frumusetea…Si pleaca sa agate piulite.

Ce ai scrie pe pancarta unui cersetor invalid din Piata Romana?

Imi imaginez o poza cu un scaun cu rotile lipita pe pancarta, sub care sa scrie: Viitorul suna bine :)

Mi-am amintit de povestile mele...cat de mult mi-a placut ideea pe care am gasit-o si cat de sigura am fost pe ea...am aplicat la un fel de concurs de publicitate si am fost respinsa...dar cred ca in viata conteaza sa nu fi tu dezamagit de tine, in nici un caz refuzul altora...mie imi plac :)

ganduri de demult :)

Lectie pentru naivi
In Romania pe care o cunosc eu se practica politica buzunarului si prostirea cetateanului. Prostirea prostimii, de ce nu ? Psihologia maselor este adanc studiata si aplicata pe terenul fertil al tarisoarei noastre. Daca intelegem ca liderii politici, actuali sau aspiranti, « calaresc » discursuri demagogice si au in continuare( Caragiale inca traieste !) succes , putem intelege orice. Minciuna nu este doar rostita, ci si servita zi de zi romanului naiv, credul, neputincios, in cele mai banale forme. Si , cel mai grav, este acceptata, trecuta cu vederea, la fel ca promisiunile desarte ale politicianului. Pana la urma, mentalitatea noastra poarta toata vina, nu bietii manipulatori care doar, repet… prostesc prostimea.
« Cand se vor invata romanii minte sa nu mai foloseasca trenurile ? Este incredibil, inca doua ore intarziere…doua ore. » scriam pe coperta unei carti intr-o dimineata galagioasa in compartimentul unui tren. Intamplarea, deloc neobisnuita, devenise pentru mine un ritual. De fapt, la ce te poti astepta atunci cand pe bilet scrie ora de plecare din statie 6 : 53 si el pleaca la 8 si jumatate ? As fi ajuns cu usurinta la acceleratul de la ora 5 jumatate, care se formeaza in orasul meu ,pleaca direct si ajunge neintarziat. As fi ajuns, bineinteles, daca nu as fi consultat « Mersul trenurilor » postat pe Internet cu ‘scopul’ clar de a dezinforma, inca o data, naivii care au incredere . Trenul a plecat la si un sfert, iar mie nu mi-a ramas decat un zambet tamp pe o fata dezgustata.
Am spus o dimineata galagioasa pentru ca o doamna de vreo 50 de ani aproape ca plangea in compartiment din cauza intarzierii. Povestea ei…destul de simpla :la ora 13 si ceva avea legatura cu Constanta si trenul, cum altfel ?!, avea sa ajunga de-abia la 14. Femeia incercase sa-si recupereze banii sau sa-si schimbe biletul inca de la plecare, cand a constientizat intarzierea, dar, fara noroc. Cunosteam foarte bine raspunsul operatoarei : « Nu se mai poate doamna,…sistemul « .Bun. Este de inteles. Nu este posibil. Dar nu tot sistemul ar trebui sa asigure punctualitatea ?
Femeia era ingrozita de alternativa sumbra pe care o avea : sa astepte pana pe la 19 , singura, cu bagaje, in Bucuresti, urmatorul tren spre Constanta. Din fericire, sistemul permite stampilarea biletului si schimbarea acestuia. Dar nu astfel este respectat dreptul nostru. De la inceput, dumneaei isi putea recupera banii si putea alege un alt mijloc de transport, cu care sa ajunga la ora dorita.
In ziua de azi nici nu faci economii daca mergi cu trenul. Nu stiu cum era pe vremuri, dar acum este de neindurat .Si totusi, romanii indura. Scrasnesc din dinti, unii au ochii inlacrimati, altii cu gura mai sloboda, dar indura. Cine isi bate joc de noi in felul acesta ? Spuneti-ne si noua …si de ce ? Pentru ce ? Ca poate intelegem. Asa suntem noi, ca neam, pare-mi-se, mai naivi, mai creduli. Ne complacem in saracia noastra pentru bogatia altuia. Romanul stie multe, intelege multe, dar nu face nimic. « De ce sa fim noi linistiti ? Mai bine sa avem probleme. Ca asa ne-am invatat. » exclama un batranel Sau…asa ne-au invatat. Pe geam, panorama este crunta. Gunoi in statii, gunoi pe camp, gunoi in paduri. Urat. Totul este urat la noi.
Rapid international. Clasa a doua. Sase locuri in compartiment. Conditii omenesti, spre deosebire de acceleratul de 5 si un sfert. Acolo e groaznic. Opt locuri, opt oameni, opt mirosuri diferite.Asta daca nu intra in calcul si mirosul de pe hol, inmiresmat profund de cele doua toalete din capete. Pana la urma, in miez de noapte , decizi : trai de caine si « devreme » in statie sau conditii decente si ochi bulbucati. Dle Orban, dvs ce-ati alege ? Si sa nu ne spuneti clasa intai. Clasa intai nu ne-o permitem.

"Dupa aceea Brain pluti mai departe. curand zari o insula unde o mare multime de oameni radea in hohote cu gura pana la urechi. se uitau cu totii l brain si la insotitorii lui, fara a inceta sa rada ca sa poata vorbi. radeau neintrerupt, uitandu-se drept in fata navigatorilor. brain trimise pe insula un om dintre ai sai, iar acela se si alatura numaidecat gloatei si incepu sa rada si el, uitandu-se la navigatori.brain ocoli toata insula de mai multe ori, si de fiecare data, plutind pe langa omul acela, ai sai cautau sa intre in vorba cu el, insa el nu dorea sa intre in vorba cu ei si nu facea decat sa priveasca drept in fata si sa rada in hohote. numele acelei insule este insula bucuriei"-saga Imram Brain maic Febail. kernbach face o asemanare intre miturile celtilor si mitul de obarsie greaca despre Insula Fericitilor.

mi-au placut mereu povestile. si istoria. cunoscuta si necunoscuta. reala si fantastica. masurabila si nemasurabila. miturile ma fascineaza. nu doar povestea in sine, cat faptul ca se aseamana intre ele...desi apartin unor popoare diferite, despartite nu doar prin distante de netrecut, cat si prin milenii de existenta...indienii, celtii, getii, egiptenii, chinezii, grecii, asirienii, babilonienii, sumerienii...au mituri care se inrudesc. cum e posibil? cum e posibil ca unele constructii sau cunostiinte astronomice, medicale...sa se asemene asa? o domnisoara profesoara :)))) de istorie a sugerat ipoteza unor extraterestrii. nu mi-a venit sa cred ca aud asta din gura ei. am ajuns acasa si i-am povestit lu' tati. om cu capul pe umeri. raspunsul m-a socat: cum altfel iti poti explica?...hmm, nu stiu.

astazi o prietena cu care am f f f multe in comun mi-a spus ca ii place sa citeasca din cand in cand ce scriu. mi-ar placea si mie sa citesc ce scrie ea :) cori, inscrie-te...comenteaza...cum iti explici???

Timpul reversibil de langa Fluviul Bucuriei

prin Anoston curg doua fluvii: fluviul bucuriei si fluviul tristetii, pe malurile carora cresc niste arbori de marimea unui platan inalt; pomii care cresc in lungul fluviului tristetii dau fructe inzestrate cu aceasta insusire:cine le mananca incepe numaidecat sa planga si isi va petrece in lacrimi tot restul vietii, pana cand va muri; in schimb cei ce cresc pe malul fluviului bucuriei dau cu totul altfel de roade: cel care le-a gustat se desparte de dorintele ce le-a avut mai inainte si, de i-a placut ceva, uita ce anume i-a placut, curand incepe sa intinereasca si isi traieste din nou anii scursi demult. lepadand varsta batranetii, el intra in floarea varstei, apoi ajunge tanar, se preface in adolescent, in copil si in cele din urma inceteaza cu totul sa mai existe- o poveste culeasa de kernbach dintr-o scriere antica.
care sunt fructele acestea care ne distrug viata si deschid poarta tristetii? e posibil ca primul plans sa ne insoteasca pana la sfrsitul vietii? altfel spus, e posibil ca, dupa ce plangem pentru prima oara, sa incetam sa mai fim fericiti?
pe de alta parte, bucuria se masoara intr-un timp relativ, reversibil? omul alege sacrificiul de sine pentru a-si retrai viata? se anuleaza ca individ, doar pentru a fi fericit?
nu stiu daca este o abordare buna, dar este singura care se iveste pe moment. ma gandesc la sacrificul parintilor, pentru bucuria copiilor...sa fie roadele pomilor de pe fluviul bucuriei roadele pantecelor noastre? nu, sunt sigura ca nu...trebuie sa fie tot o explicatie filosofica...oricum, acest mit imi aminteste de paradisul meu pierdut. de fapt, imi arata inca o data ca omul nu se asteapta ca viitorul sa il lumineze, stie ca drumul o sa fie tot mai greu. pe parcursul vietii, odata cu scurgerea anilor, asteptrile scad. in schimb, are trecutul, sau un anumit moment al trecutului, ca reper al fericirii depline. timpul reversibil ii permite sa se intoarca pentru a retrai totul. se spune ca atunci cand murim, avem ocazia de a ne revedea viata. sa fie acesta pretul mortii? ceva de genul: gata, ai fost iar copil, adolescent, tanar, acum e timpul saa mori...?
aberatii sau nu, miturile ne invata cum sa ne traim viata...trebuie doar sa le decodificam.

Desertul pentru totdeauna- un lisean iubit

imi pare rau de Paler. cand l-am citit prima oara nu stiam ca traieste. cand am aflat, mi-am si imaginat locul intalnirii. urma sa fie o intamplare...pe plaja, el sa fie acolo, eu sa-i am cartea in sacosa, sa-i cer un autograf si sa vorbim. sa-i spun cum lacrimez la vorbele lui. la gandurile lui. la citirea placerilor lui. a patimilor. a dorintelor. sa-i spun ca semanam. l-am intalnit. nu pe plaja, ci pe o scena. si i-am vorbit. iar el m-a ascultat. si m-a numit neverosimila. m-am speriat la inceput. dar am intels. nu mai credea in tineret. neverosimil insemna de fapt "de necrezut". nu e meritul meu. poate nici al colegelor mele,care se pot mandri toata viata cu aceasta lauda. este meritul lui. pentur ca ne-a inspirat. si si-a deschis viata pentru noi. am fost un pic dezamagita cand am aflat ca i-a fost frica de moarte. cand si-a marturisit frica. dezamagita nu de el. in nici un caz.a fost poate unul dintre ultimele sale momente de deschidere, de sinceritate, de ratiune. staim ca iubeste viata. si ca iluziile vietii de dincolo nu erau pentru el o certitudine...dezamagita de viata. de viata pe care o traim fara sa stim ce ne asteapta. si mie imi va fi frica. ma voi teme. poate chiar voi plange.
anul trecut, in ajunul bacului, am vrut sa-l sun sa-i urez la multi ani. imi trebuia doar putin curaj.nu l-am avut. aveam insa discursul pregatit. stiam sa ma scuz politicos pentru deranj, sa ma prezint, sa il fac poate sa zambeasca. acum regret. a fost ultima lui aniversare...anul acesta am renuntat la ideea intalnirii pe plaja. anul acesta nu i-am mai tinut cartea in sacosa...

"Probabil, sint lucruri pe care nu le voi dezvalui niciodata nimanui. Nici n-as sti sa le explic, de fapt. Cum sa explic, de pilda, prostia care mi-a trecut prin cap adineauri? Ca daca as fi trait intr-o vreme si intr-un loc unde se practica sclavia, si as fi fost sclav, n-as mai fi cunoscut spaima de timpul liber. Si spaima de plictiseala, cind nu stii cum sa iesi din golul in care aluneci. Un asemenea gind neserios mi-a putut veni numai din faptul ca suport greu, intr-adevar, momentele cind nu am nimic de facut." O. Paler.

asa, doar de dragul coincidentei: prin mici cautari pe google am facut o descoperire, eronata poate- acum, la 3 noaptea descopar ca numele fiului sau este alexandru...si ca el ii spunea sandu :)

DIN NEFERICIRE, SI MAREA A DEVENIT "TRECUT". NU MAI AM VOIE SA MERG LA MARE- O.PALER

am trait o moarte. am sperat intr-o inviere. am crezut nebuneste. am sovait...si am pierdut........
bunicul meu a murit. a murit nu ieri, pentru ca amintirea a reusit parca in 5 ani sa se mai estompeze. a murit alaltaieri. imi amintesc totul ca si cum ar fi fost...alaltaieri.asa ca am trait o moarte. prima de care ma temeam. si care s-a intamplat. cand am aflat m-am prabusit la pamant. si am incetat sa mai respir.
am sperat intr-o inviere. am sunat la tara. mi s-a confirmat. am cazut in genunchi. si m-am rugat. creadeam in Lazar. am sovait. m-am indoit de minuni. si am pierdut. seara l-am visat. in vis fusese doar un vis. dimineata speranta disparuse.
am scris acum cativa ani despre paradisul meu pierdut. despre copilarie. nu despre perioada in sine, caci insusi conceptul mi se pare cliseatic. mai ales ca atunci visam sa fiu ca acum. nu, nu la copilul Sandra. ci la tot ceea ce stiam ca am. de cand eram mica am stiut ca viata mea era perfecta. am stiut ca am totul atunci cand intr-adevar aveam totul. toate persoanele iubite erau langa mine. atunci eram eu copil. si acela a fost paradisul meu.
cred ca au trecut 9-10 ani de-atunci. imi amintesc o amintire. eram la tara. si stateam cu tataie si cu inca un batran. ei radeau. vorbeau si radeau. bateau in cuie niste rafturi. acum sunt amandoi morti. nimeni nu le va cunoaste vorbele. de cate ori vad rafturile ma cutremur................avem in urma o omenire muta...care a vorbit si care a ras...dar care nu mai este...
te iubesc tataie.

cred ca unul dintre lucrurile pe care le urasc la mine este ca sunt o Geamana tipica. Ma apuc cu entuziasm de idei care-mi par marete pe moment si le abandonez scarbita o saptamana mai tarziu. mai am ce-i drept idei de care nici nu ma ating, dar de care vorbesc cu acelasi entuziasm care a ajuns sa ma dezguste. de ce scriu asta? pentru ca sunt revoltata. revoltata pentru tot ceea ce am pierdut. ce am pierdut? ocazii. sute. mii. milioane.
cand eram mai mica, bunicul meu, eternul tataie- un cuvant a carui rostire imi umple ochii de lacrimi de fiecare data- a reusit sa faca o gafa care a ramas in istoria familiei ca un permanent prilej de buna simtire: cand mama mea a povestit ca are cativa gandaci de care nu poate scapa, indiferent de solutiile pe care le foloseste, tataie a intervenit spunand ca nu sunt cativa, ci sunt mii, milioane...au sfarsit amandoi prin a se simti jenati fata de persoana caruia i se povestea necazul cu gandacii.......asa si eu. simt ca nu am ratat doar cateva ocazii. ci sute. mii. milioane

You packed in the morning, I stared at the window and I struggled for something to say. You left in the rain without closing the door and I didn’t stand in your way… Now I miss you more than I missed you before and now where I’ll find comfort God knows. Cause you left me just when I needed you most.
Most every morning I stare at the window, I thing about where you might be…I’ve written you letters that I’d like to send if you were to send one to me. Cause I need you more than I needed you before and now where I’ll find comfort God knows. Cause you left me just when I needed you most. …
Katie

I almost forgot…hmm, what aging does to a man…I wanted to take a second, well, maybe 20, to talk about goran bregovic and sibiu. The event was fantastic, everybody was dancing, trying to sing along-just trying, cause all I managed was a la la la chi chi la- the market place was packed and the city, oh…at last something I can proudly recommend to a foreigner. So, there’s still time. Go. Visit. Enjoy.
By the way…a few weeks ago I received the worst compliment I could have withstand  : when being asked my age, the retarded moron retorted…”oh, you look great for your age”-gen: te tii bine la varsta ta. GOD…HAS THE WORLD GONE MAD? I’M 20. AND HAVING FUN!

da...well...hmm...that's all folks!!!...ooo, and this glorious picture :))))

Tacere

In zilele astea am uitat de tot...de spirit in a big pot of money, de idei, de faima, de renume. de tot ceea ce am scris, intr-o stare euforica de sinceritate, in sectiunea 'despre mine'. In zilele astea am incercat sa fac pasi mari spre trecut. Mari de vreo 5 ani...si am incercat sa reconstitui relatia cu baiatul care a murit. Nu pot sa rad fara sa ma gandesc la el. Ma opresc brusc si ma intristez. Nu pot merge cu masina, nu ma simt bine. Nu pot sa gandesc la viitor. Nu pot sa am ganduri bune, fericite... Simt cu adevarat acum ca ce se intampla nu e corect. Nu e firesc sa-ti moara copilul. Nu e normal sa te sufoci in durere. Nu e logic ca la 20 de ani sa fii plans...Dar in zilele astea nu simt, pentru prima oara intr-un an, ca-mi irosesc viata. Nu, nu o irosesc, pentru ca o am. Chiar o am. Nu conteaza cat de bogat esti, cat de celebru. Tot ce conteaza e sa nu ai garsoniera cu usa in tavan ( o expresie morbida, stiu).
S-a vorbit de masini tot timpul, de placerea de a merge cu viteza . Acum nu se mai vorbeste. Acum se intelege.

Astazi sunt recunoscatoare. Recunoscatoare pentru aceasta zi traita. Traita in plus. In plus fata de altii...
Ieri noapte a murit un baiat de varsta mea, coleg de generatie, vecin de cartier. A murit conducand. Imi pare rau, cum in cuvinte e greu sa exprimi, pentru el si pentru toti cei care l-au iubit. Este un moment crunt care nu se realizeaza decat dupa ce treci prin ceva asemanator sau decat atunci cand se cunoaste decedatul. In momentul acesta sunt cu o zi mai lucida decat eram ieri, o zi pe care nu o sa o uit. Este ziua in care am aflat ca nu conduc nimic, ca nu sunt stapana decat poate pe gandurile mele...si-atat..in nici un caz pe viata. Si cine va stii vreodata ca eu mi-am stapanit gandurile? Nimeni. Cu adevarat nimeni. La varsta asta, la 20 de ani, gandurile se materializeaza greu si sunt precare, notate cu 4 pe o scara de 1 la 10 a maturizarii. De ce resimt aceasta zi? Pentru ca, intr-un fel sau altul, stiu ca eram la fel cu Adi. A terminat un an de facultate. Stiu cum isi conduce gandurile un copil de 20 de ani. Stiu si ca vrea, doreste si aspira la mai mult. La mult mai mult. Si imi vine greu sa cred ca visurile lui s-au oprit aici. Ale noastre cat vor mai trai? Azi vad si constientizez ca asa ceva se intampla. Si se va intampla si cu mine. De azi, inteleg ca e posibil. Sa nu va mire daca o sa va spun, atunci cand vorbesc cu voi: ce bine ca mai traiesti...ma temeam. De azi s-a instalat si aceasta frica, care se va ingramadi alaturi de celelate angoase, mai mici sau mai mari, dar care sunt inspaimantatoare pentru ca au un nume. De azi imi este frica sa nu mor.

prietenelor mele, de care imi e foarte, foarte dor...vreo trei la numar prin bcuresti pe-acolo...le arat aceste poze si le invit...desi mi s-a cam uscat gura de-atata rugat...sa ma viziteze...:)) dedicatie speciala-iulia,gabi,alex.

Romanie, Romanie...!!!

Cateodata imi vine sa tip. E ciudat cum aceasta rabufnire vine rareori, dar este atat de puternica incat iti auzi tipatul in minte. casunaru isi ia veyron si noi de-abia asteptam sa o vedem pe dorobanti, rromii :) asteapta in corturi in fata spitalelor, doctorii isi injura pacientii, nu mai exista sali de operatii, se castiga enorm, dar ieftin, prin trupuri slabe si inalte, coruptia isi serbeaza aniversari dupa aniversari, dansand ritmatic pe o saltareata romaneasca si prinzand in hora-si supusi obedienti si barosani. un prieten, lovit de masina cand cobora din tramvai, ramas cu cicatrici si dinti sparti, inainteaza proces si se teme sa nu piarda. de ce? pentru ca nenea cu masina are relatii si se tine strans in hora coruptiei. deci, inca o data, iti vine sa tipi. pe toti cei care observa, critica, rabufnesc, se tem, au necazuri, sau pur si simplu urasc, chiar si doar cateva secunde, sarba ce le canta viata, ii invit sa tipe. unu, doi, trei, si: aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

batranei...va iubesc

merg pe strada si zambesc involuntar cand vad batraneii...cu pantalonii lor de culoare inchisa, cu camasa alba, in dungi si cu maneca scurta, cu fata zbarcita, ochi razand si mers sleampat. Pe caldurile astea, cei mai boemi au palarie de paie, de toate formele si marimile, in timp ce pragmaticii se multumesc cu sepcuta, cumparata de nevasta sau primita in dar de la copii...dar toti sunt la fel, toti...ca mai are cate unul o vesta, sau curea( de cele mai multe ori maro) diferita, sau o servieta in mana, pe care o poarta sub brat...indesata cu actele pe care in semn de revolta le mai tin cu ei ca sa isi sustina cauza, pe la diferite institutii, casierii, ghisee, in general locuri in care cu siguranta gasesc cucoane care isi omoara timpul certandu-se cu ei sau explicandu-le ce nu au inteles. Preocuparile batraneilor par a fi tocmai astea...actele, care ii ancoreaza inca in realitatea momentului, TV, care, prin talk-show-uri, le hraneste spiritul acid de rebeliune si le domoleste sentimentul de scarba fata de o tara decazuta si corupta:"ai vazut si matale ce i-a facut tuca lu basescu?..las...bine i-a facut", si...COPIII...copiii si nepotii...cat pot fi de fericiti cand isi tin nepotii de mana...atunci au ochii limpezi, clari, curatati de apa lacrimilor...

life's boring sometimes...but it can also be delightfully coloured

crezi in Dumnezeu?

da...cred in felul meu, cred in idee, sunt adepta solidaritatii pe care acest crez o impune...si mai mult decat atat, respect ortodoxismul pentru ca in felul asta ma respect pe mine...credinta pe care o porti se transmite prin gesturi, prin vorbe, prin atitudine si prin...caps lock :) , pentru ca niciodata nu voi putea scrie cu litere mici numele esentiale...sa spunem ca ma fascineaza mai mult interpretarea decat ceremonialul...inteleg ce vreau din Biblie si nu ma manifest in mod religios de fiecare data...sau poate ca in mine e ceva mai mult decat atat, ceva ce inca nu pot exprima.
am avut insa odata, demult, o credinta nealterata...puternica si oarba...credeam in Mos Craciun.credeam atat de mult incat eram convinsa ca scrisoarea pe care i-o trimit o sa ajunga la el si ca o sa-mi primesc darul...cum sa spun, credeam la fel cum credeam ca dupa zi vine noapte, ca ploua de sus in jos, ca iarna e frig, sau mai stiu eu ce alte certitudini aveam cand eram copila. de altfel, credeam asa pentru ca nu aveam decat de castigat...si nimic de pierdut. poate ca la fel e si cu Dumnezeu.poate credinciosi sunt doar cei care asteapta ceva in schimb, cei egoisti...sau poate ca nu.imi pare rau...desi mi-ar placea sa intalnesc pe cineva care Il iubeste neconditionat...si care nu e sfant...

Yep...still there

mi se face dor insa si de garsoniera mea, parasita in caldura bucurestiului...cred ca sunt asa de atasata de ea pentru ca am iubit-o din primul moment in care m-am vazut intrata la facultate...mi-a luat cam vreo saptamana sa o vopsesc, vreo trei zile sa imi pictez tablouri sa o decorez...inca o zi sa le lipesc cu poxipol pe pereti...vreo doua luni sa il astept pe tati sa termine mobila, inca o saptamana sa imi vopseasca bunica-mea covorul, vreo doua zile sa spoiesc toaleta in nuante de albastru si portocaliu...si un an sa o pastrez ingrijita...dar la asta trebuie sa mai lucrez...mi-am adus aminte cum faceam schite in paint pentru a combina culorile si pentru a defini formele mobilei...

what about our little town?

well, it feels refreshing and comfortable enough to be back again in the city where everybody knows you. I was visiting my grandma today and took the time to watch the local news...it's funny how all we did was to point at the people being interviewed and say...i know her, she's my 4th grade colleague's mother; i know him, i saw him at the market place; oh, look, that's our car, parked right there, behind the yellow one; ha-ha, our neighbor...and so forth...
the picture? a Bucharest seen from a 'negative art' perspective

Ce-ar-fi-daca are patru anisori. Ce-ar-fi-daca s-a rusinat tot timpul de numele lui si este acum un baietel sfios si bosumflat. Ana il iubeste pe Ce-ar-fi-daca si ii scrie in fiecare zi. Ea e mica si nu stie sa faca bine literele. Si in fiecare zi Ce-ar-fi-daca primeste cate un biletel prin care i se marturiseste dragostea Anei: „ CE AR FI DACA ANA TE IUBESTE” . Dar Ce-ar-fi-daca nu intelege…si in fiecare noapte, inainte sa adoarma, se intreaba ce-ar fi daca Ana il iubeste.

Ce-ar fi daca in fiecare zi cineva iti spune ca te iubeste si tu nu intelegi?

...multora le-am spus, multi au auzit si intr-o zi, multi s-au prefacut surzi...
poza nu prea spune nimic...singurul lucru la care m-am gandit si ar avea legatura este: Ce-ar fi daca prietenul meu ar sta cum vreau eu de fiecare data cand am chef sa fac poze?

sales and outside-in rebellion

sometimes I stare at people I find attractive...it's their beauty that lures and entices me...perfect...a word I will never figure out...
I hear that sales are on this month, so I took a ride to the closest peerless boutique ( a peculiarity I tend to embellish is giving shops human features). I got in and in a few seconds I spotted the items I was looking for and couldn't find in a lifetime of humdrum inquiring...and at reasonable prices: a pair of long, silky, velvety legs,at 20% off; radiant, resplended, curly hair with green eyes as a free accessory-a bit faulty, but nothing I couldn't fix-and oh-my-god state of the art nose, at only 99,99$. I walked out feeling auspicious...remunerated for the vile hours of outside-in rebellion.
cred ca ideea de baza e ca imi doresc ce nu se poate cumpara, ca noi toti de altfel, sunt sigura...dar n-ar fi frumos ca la magazinul de la coltul strazii sa te poti...nu imbraca...ci "tuna"...:))) ? ...se pare ca in ultima vreme, fetele se tuneaza....si uite cum, treptat-treptat, baietii, prin nesfarsita imaginatie, gasesc o modalitate de a ne privi ca pe niste masini...la fel cum tom viseaza din cand in cand la un jerry prajit, cu verdeata in jurul lui, pe o farfurie mare si alba
the picture is a painting I drew, with one of my T-shirts as a model

once in a while, a dream is all you need

Am visat frumos in dupa-amiaza asta...neasteptat de frumos...pentru ca acum doua zile m-am trezit cu un mare zambet pe fata si cu un deosebit atasament fata de povestea visului meu( ceva cu un baiat si o fata), dar care 2 minute mai tarziu imi era confuz si apoi sters complet din memorie, m-am gandit ca pe cel de azi sa-l exploatez putin, sa-l ancorez in realitatea de azi, sa-l leg de gardul bloggului...
it goes like this: aveam un prieten, pe andrei, dar eram indragostita de un altul...bineinteles, de acelasi andrei, si sovaiam daca sa-l parasesc pe primul pentru celalalt. well now, primul nu a aparut deloc in vis, nu vedeam, sau, ma rog, nu simteam decat intalnirile ascunse cu al doilea andrei.cum mie imi place sa disec , atat cat pot, aceasta zona necunoscuta a mea as vrea sa fac cateva presupuneri...poate ca nu a aparut pentru ca relatia noastra imi este atat de familiara, incat necunoscutul s-a saturat de atata cunoscut, sau poate ca simbolul relatiei consumate a devenit atat de pregnant incat deja privec prezentul ca pe trecut... dar cel de-al doilea andrei era exact ca cel de azi...ma cunostea, ma citea, voia sa il ascult, ma distra, nu avea respect pentru ceilalti( eram la un moment dat in sufrageria unui mort, care era asezat pe terasa-whatever!!!) si el tipa la mine iar eu ii spuneam sa vorbeasca mai incet, ma constragea si imi arata ca ma vrea.dar mai avea ceva in el...acea aura pe care o creaza inceputurile, acea doza de mister suficienta pentru a ma prinde si pentru a ma roti de cateva ori in jurul simplei dorinte de a poseda ceva nou...si faptul ca ma presa cu vointa lui, cu intalnirile, cu lipsa de pretiozitate pentru sentimentele altora(erau prieteni buni:) ). altfel spus, ma vrajea. concluzia mea: il vreau pe acelasi andrei, dar cateodata tanjesc sa-l simt incert, nesigur pe el si puternic in lupta de a ma recuceri

S-a dus anul, primul an in care speram ca libertatea mea sa nu aiba margini. Dezamagita? Nu, cel putin nu cred...Boema? Poate cu doua sau trei idei in plus, ca piloni ai unei lacustre de ganduri...Fericita? Mai multe sarutari pe o frunte deja curatata de dragostea altora...ceea ce scriam pe la inceputuri:::::::
O trasatura esentiala a unui nou-venit in Bucuresti este entuziasmul de a vizita, de a descoperi, de a-i patrunde dedesupturile, de a-l invata, asa cum este el, acceptandu-l inainte de a-l critica. Nu il priveste agasant , transant, ca pe un urias blamat si violat de un zgomot continuu, aproape brutal. Nu…Doar il miroase, il simte, il vede, il gusta si incearca, atat cat ii permite pragmatismul innascut, sa fie boem. Joaca poate rolul unui bilet de ratb, lasandu-se capsat la fiecare cursa de un compostor camuflat in imaginea unui oras. Bucurestiul te perforeaza de fiecare data, te marcheaza. Se innoieste, intr-adevar, se tehnologizeaza, devine « electronic », iar biletele se transforma treptat in carduri, se magnetizeaza. La fel si neofitii : se intaresc, se fortifica, pana cand vor fi doar « validati », pana cand vor deveni ignoranti, imuni. Dar pana atunci vor fi bilete.
Pareri sunt diverse insa. Cateodata unele fraze te fac sa realizezi lucruri insolite, nediscutate, negandite, nu atat de rafinate desigur, dar izvorate intr-un mod onest din sufletul fiecaruia : ‘’Nu-mi place deloc Bucurestiul asta, ca e aglomeratie, stii ?.Dar imi place ca e plin de fete, s-a impuiat de fete’’. Poti gasi intr-o astfel de exprimare si ceva lubric, si ceva pervers. La fel ca si orasul. Sau de ce nu, ceea ce aud de ceva vreme in randul studentilor, o formulare la care zambesc necunoscatoare si putin derutata :’’Sunt din Bucuresti si-mi cer scuze’’.
Mi-am intrebat intr-o seara bunica, venita in vizita, de ce nu-i place Bucurestiul. Am intalnit astfel si o alta perspectiva, ce imbraca o latura mai umana :’’ Oamenii nu relationeaza, sunt inchisi, claustrofobi…egoisti. Te oboseste…prea mult zgomot… iti suscita atentia. Trebuie sa fii vigilent, incordat, nu poti sa acorzi incredere. Pe strada,
(spre deosebirea orasului de provincie), nu ai bucuria de a intalni oameni cunoscuti. Esti des umilit de cei care te stropesc la stop .Bucurestiul ma complexeaza, miros a provincie aici.’’ Cuvintele veneau din partea unei persoane care si-a petrecut anii de scoala aici…si m-au marcat. Poate ca , intr-adevar, ‘Bucurestii’ de azi nu te lasa sa fii doar boem.

niciodata nu cred ca am reusit sa imi duc la indeplinire un vis, sa ma bucur de o vacanta planuita, sa imi sfarsesc un gand amanat. si niciodata nu am putut sa fiu libera atunci cat inca ma tragea ceva in spate...un examen, o restanta, un amarat de interviu intr-o camera pricajita de camin.so...de ce sunt eu o fata a rezultatelor, a raspunsurilor...cand tot ce vreau e sa traiesc in enigma intrebarilor?

Tell me please, how does a blind friend love?
This phrase, obviously not a genuine counterpart, comes from a deeper, meaningful replica: "Tell me, Modi, how does a blind man paint?"(go and see Modigliani)
So, to resume, please tell me what friendship is like...please...
Is it supposed to be supportive? Ya...supportive...that's the right word.But how come I'm built to love and others aren't?
I had once met a friend like that and for about three years we would hold each others' hands and let go only to protect the other...didn't meet sth like that since...
Is it supposede to be helpful? Ya...that's the second right word.I'm sick and tired to ask for help.I just want to receive it as a gift, as a true sign of loyalty and regard.
Is it supposed to be sincere? Ya...sincere...that's the third right word...sparkled with heartfelt confessions...
Is it supposed to be caring, selfishless, determined, loyal and pure?Yes, I believe so, and I'm still looking.
Desi, cateodata, fiecare trebuie sa recunoasca diversitatea si sa o confrunte...sa il accepte pe celalalt, sa impace diferentele care ii sageteaza modul propriu de a cunoaste acest ...hmm...sentiment...
Asa ca incerc si imi place ca o fac.Sunt toleranta si sper ca si ceilalti sa imi ofere acest lux.

Acum sunt mai pustiu ca-ntotdeanua/ De cand ma simt tot mai bogat de tine

Era atat de bine la inceput...Doamne cat sunt de frumoase zorile!...in momentul asta ma tem de romantismul apusului...cu cat e mai dulce, cu atat mai dureros...
Imi doresc sa inghete cerul, sa ma izbeasca ploaia si sa ma taie ca un briceag...sa ma lase goala,rupta si plansa. Poate asa nu o sa imi mai amintesc de lacrimile de fericire de la inceput, poate ca imaginea primului soare nu o sa mai fie atat de orbitoare.
Plec in Vama...cartile imi vor mangaia ochii, muzica imi va ciupi simturile si valurile ma vor imbata cu spuma lor sarata...Nu stiu de ce, dar privesc plecarea ca un inceput de amiaza...de-aici si pana la seara drumul este ireversibil...Nu vreau sa pierd ce am, dar 4 ani e prea mult...si trebuie sa se termine...de acum imi marturisesc iubirea si credinta ca o voi gasi din nou...poate in acelasi loc..................sa imi fie marea cu noroc

beginning:
some are tough, others weak...just set me in the middle