pentru o pisica

cand eram copil ma jucam de-a mama si de-a tata. fara prostii. nici nu ne treceau prin cap. pana la urma, cand tot ce vrei este sa aduni cat mai multe frunze si flori, ca sa ai din ce face mancare pentru aia micii, (plecati la scoala-pe undeva la leagane, doi pasi mai incolo de scara unde toci responsabil, cu o piatra inverzita, frunzele pentru tocanita) cand esti atat de ocupata incat nu iti mai ramane timp sa dai si cu matura, sa aprinzi si cuptorul de jucarie, sa si amesteci namolul pentru prajitura, repet...cand toate preocuparile tale se rezuma la jocul pe-afara, esti prea curat ca sa gandesti la un joc de-a mama si de-a tata obscen. atunci, cand croiam puritatea si o imbracam stingher, lumea era altfel. vara era altfel. am trecut si acum pe langa scara-bucuatarie. si nu mi-a mai fost asa de cald...poate ptr ca a disparut croiala...cam pe vremea asta, cu cateva zile inainte de inceperea scolii, noi, mamele, tatii si copiii, am facut ceva ce nu am sa uit vreodata...ne-am ingropat pisica. si ce am mai plans. tin minte si acum...fusese oparita, parca, si murise in timpul noptii la culcusul ei. ne-am adunat toti intr-o gradina, am inchis-o intr-o cutie de carton, am acoperit-o cu pamant, am plans-o si am plecat. m-am gandit la ea restul vacantei.inca ma mai gandesc...