In zilele astea am uitat de tot...de spirit in a big pot of money, de idei, de faima, de renume. de tot ceea ce am scris, intr-o stare euforica de sinceritate, in sectiunea 'despre mine'. In zilele astea am incercat sa fac pasi mari spre trecut. Mari de vreo 5 ani...si am incercat sa reconstitui relatia cu baiatul care a murit. Nu pot sa rad fara sa ma gandesc la el. Ma opresc brusc si ma intristez. Nu pot merge cu masina, nu ma simt bine. Nu pot sa gandesc la viitor. Nu pot sa am ganduri bune, fericite... Simt cu adevarat acum ca ce se intampla nu e corect. Nu e firesc sa-ti moara copilul. Nu e normal sa te sufoci in durere. Nu e logic ca la 20 de ani sa fii plans...Dar in zilele astea nu simt, pentru prima oara intr-un an, ca-mi irosesc viata. Nu, nu o irosesc, pentru ca o am. Chiar o am. Nu conteaza cat de bogat esti, cat de celebru. Tot ce conteaza e sa nu ai garsoniera cu usa in tavan ( o expresie morbida, stiu).
S-a vorbit de masini tot timpul, de placerea de a merge cu viteza . Acum nu se mai vorbeste. Acum se intelege.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu