Imi amintesc. Imi amintesc de poza picioarelor mele oligofrene. Si de oala cu bani. E o poza facuta intr-o dimineata de iunie, inainte sa plec la mare. Aveam banii pregatiti pentru cele sase-sapte zile pe care le ravneam deja de cateva luni, din ziua in care Adina mi-a trimis un mesaj in timpul unui curs si mi-a spus ca ii este dor de mare. In ultima vreme, de cate ori imi amintesc, imi vine sa plang. Ma transform intr-un emo cu mari sanse sa devina actor.
Emo. Prima oara cand am auzit termenul eram in drum spre Campina, incercam cred sa iesim din Ploiesti pe urmele unei masini de Prahova. Mergeam sa filmam intr-o parcare. Aveam de toate, gratie precautilor. Aveam catuse, camera si oameni. Si frigul de partea noastra.:).

Psycho trailer (Alfred Hitchcock)

am revazut acum cateva zile psycho, de hitchcock, cu a prietena care considera regia filmului "fara defect". pe mine m-a vrajit. orchestra lui bernhard hermann, regia lui hitchcock, scenariul extraordinar scris, in cele mai mici detalii, precaut, cu indicatii precise.

The picture you must see from the beginning, or not at all, for no one will be seated after the start of...ni se spune la sfarsitul trailer-ului. Un trailer cum nu ma asteptam sa vad. As vrea daor sa adaug ca personajul principal avea o pasiune pentru pasarile impaiate. Si ca marion CRANE se cazeaza la motelul nepotrivit. Urmariti! Este fantastic.

A! Sa nu uit...Daca tot vorbesc de marion. A castigat BAFTA! Incredibila Marion Cotillard.

timp de cateva secunde mi-au tremurat picioarele si a trebuit sa ma asez pe scaun. am citit numerele castigatoare la loto. data trecuta ma gandeam cat de emotionata as fi sa aud ca premiul a fost castigat de un bucurestean. m-as fi apropiat cel mai mult de castig in felul acesta. insa azi, cand am citit ca premiul cel mare a fost castigat de un bucurestean, care a jucat biletul castigator in sectorul doi, la agentia de pe mihai bravu, duminica dupa-amiaza, am tremurat. acolo fusesem si eu azi, duminica dupa-masa, sa imi incerc norocul. am apasat butonul de continuare al articolului si am vazut primele doua numere care se potriveau...si urmatoarele patru care...erau cu totul altele. biletul a fost jucat cu o jumatate de ora, 45 de minute inaintea mea...

mai mult de atat nu am cum sa ma aproprii.

acum cateva seri imi inota prin zeama creierului stors( de la atatia nervi din cauza scolii) un nume de personaj, pe care nu stiam in ce opera sa-l includ. Laura. Oscilam...Morometii, Ion, ceva recent? In orice caz, stiam ceva despre personajul meu:plecase intr-o calatorie, cu proaspatul sot. Si stiam ca inainte sa plece isi luase la revedere de la parinti, intr-o gospodarie ce semana foarte bine cu casa invatatoarei din singurul sat pe care il cunosc. Atunci cand citesc, trec peste descrierile gospodariilor si asociez imaginea, fara voie, cu casele din satul meu.

Laura isi saruta parintii intr-o curte larga, pe care o vedeam intotdeauna dintr-un unghi inalt, indepartat, putin lateral, care imi permitea o oarecare vedere spre strada. Asa ca i-am lasat sa se imbratiseze, sa planga si sa ofteze si am mars usor pana la poarta rosiatica de tabla. M-am ridicat pe varful picioarelor, iar prin crapatura figurinelor din fier, l-am vazut pe ulita plimbandu-se agale pe Ion. Acum stiu cine e Laura.

Am evitat sa mai scriu pentru ca in mintea mea locul asta insemna amintirea unei vacante. Dar poate fi mai mult.

Astazi s-a terminat un curs care mie mi-a fost extrem de drag. Ma duceam in fiecare miercuri sa invat ca scrisul este un cadou pe care ti-l faci atunci cand vrei sa te alinti, dar pe care il poti foarte usor oferi in dar cititorilor tai. Am invatat ca povestea ta e povestea multora, sparta si imprastiata in bucatele de viata care construiesc mereu un alt puzzle. Cand vezi ca piesele se unesc, ca imaginea prinde forma, poti sa si plangi. Unii au plans, nu? Astept si eu momentul. Am primit ceea ce cautam: sfaturi, incredere, sperante, multe texte care te cutremura si, daca viata se tese in directia pe care o doresc, multi prieteni. Imi va fi dor de ei...si acum, cand ascult piesele pe care Cristi ni le-a pus pe un cd, imi amintesc de fiecare...si zambesc inauntru cu cel mai larg si pur suras. Imi amintesc cum am venit entuziasmata dupa primele ore si cum am ascultat pofticios Ira Glass, cum am vazut Shattered Glass si cum am tresarit la cuvintele articolelor fantastice, care,pana atunci nu stiam ca s-au scris.
Si ahh, asa e Cristi, melodiile astea, ascultate la rand, sunt intr-un fel...cand a trecut? si cand mai vine? momentul in viata in care esti unde trebuie la momentul in care trebuie...
Pa Cristi, Miruna, Gabi, Alexandra, Cristi, Jo, Roxana, Ionut, Bogdan, Cami, Simina, Iulian, Cristina. Si pe curand!

cand eram mai mica imi venea intotdeauna sa plang in prima zi de scoala dupa o vacanta. Nu stiu de ce...plecam din locul ala calduros, prietenos, pupacios, comod si jucaus ca sa ajung in clasa rece, cu colegi ce trebuiau redescoperiti, mancare pe bani si sculat cu noaptea-n cap.
Acum e mai rau. acum am aceeasi senzatie cu o zi inainte sa incep scoala. de fapt, nu scoala ma preocupa. se intelege. ci bucurestiul. plecatul. frigul. singuratatea. si mi se uda ochii cand ma gandesc ca mai am doar o zi in care pot vorbi cu mami, imi pot chinui cainele, pot bea ness cu lapte, pot dormi in patul cald si moale al bunicii, ma pot juca in cartier, sau pot face poze pentru paste cu tati. doar o zi. am lasat pentru ultima zi atatea si ma simt uitata intr-un minut alunecos al unei ore pierdute intr-o noapte oarecare. ma mai intorc? simtiti? e intrebarea mea. e teama mea. e un regret.

am luat vacanta...aproximativ :)
primul post: titanic.
Un film pe care l-am vazut de 50 de ori. Si nu am nici un motiv sa exagerez. Trebuie sa fie asa...este filmul pe care l-am vazut prima oara in sala de cinema, pe care l-am iubit de la inceput. cadn am venit acasa in ziua aia am ascultat celine dion pana seara tarziu. si mi-am imaginat o alta poveste. titanic inseamna pentru mine mai mult decat orice alt film. pentru ca titanic are o poveste...si se insira asa:

eram mica si vazusem in viata mea un singur film la cinema-lumina zile(daylight), tradus straniu "panica in tunel"- cu parintii la mare la cinema albatros. imi amintesc ca eram afara la joaca cand am auzit-o prima oara pe adina, o fata mai mare si deci,demna de ascultat si de bagat in seama, spunand ca de-abia asteapta sa mearga la titanic. aveam doua motive sa nu ma intereseze:1, probabil ca nu aveam cum sa ajung din moment ce nici nu stiam cum arata cinematograful nostru pe dinauntru; 2 numele filmului tesea in mintea mea imaginea grotesca a unui film despre viitor, cu titani si extraterestrii
Am fost intr-o dupa-amiaza la film cu mama mea. si voi simti mereu mirosul acelei zile. atunci, am plecat pe la iesirea de incendiu. atata lume era...de curnad, cand am facut un articol depsre cinematografele locale, administratorul nici nu a stat sa se gandeasca la numele filmului cu cele mai mari incasari. era clar nu doar pentru el, pentru mine sau pentru angajatii de-acolo, ci pentru tot orasul, pentru toti cei care au stat zile la rand la coada pentru bilete ca sa vada...titanicul.
stiti replica: titanic was called the ship of dreams. and it was, it really was...

apoi am venit acasa si am asteptat. nu stiu daca m-am mai bucurat de vreun cadou in viata mea asa cum m-am bucurat cand am primit caseta video cu titanicul. nu am vazut decat prima parte in noaptea aceea si am visat-o pe cea de-a doua. m-am trezit la sapte doar ca sa apuc sa vad continuarea inainte sa plec la scoala. asa a inceput...am facut sedinte speciale de vizionare. intr-o zi cu mamaie, intr-o zi cu tataie...daca mai prindeam persoane care nu il vazusera, eu eram oricand disponibila sa il revad...si tot asa pana cand am facut de vreo 25-30 de vizionari. cand veneam de la scoala dadeam play din instinct...filmul asta ma hranea, ma adapa :), ma completa...
de-atunci, ma uit in fiecare an la film.si plang, fara motiv, dar plang. ce s-a schimbta? am descoperit ca actorii joaca mai prost decat imi aminteam. si ca replicile sunt prostesc de amuzante. ca gradul de credibilitate se pastreaza undeva in zona absurdului...
dar si acum, spre final, am speranta ca se va termina altfel. sper ca vasul sa ocoleasca ghetarul la timp, ca barcile sa se intoarca...ca jack dawson sa nu moara in mijlocul atlanticului, ca rose sa mai traiasca pentru a-si povesti restul vietii pentru nasatulii ca mine, care uita de ei in mijlocul unei povesti de basm...
HE EXISTS NOW ONLY IN MY MEMORY...pentru ca pentru mine, titanic inseamna aproape 10 ani de povesti...de amintiri. cand il vad, ma topesc.
ultima scena: lumea aplaudand. ultimul:capitanul. apoi cerul...asta imi doresc si eu. se intelege, nu? :)

Cine a trait cel mai bine ?
Cred ca subiectul poate fi dezbatut cel mult la o emisiune de divertisment, cu nuante culturale. Cine sunt cei care au trait cel mai bine ? Ne permite istoria sa-i cunoastem ? Isi au numele incrustat in zidaria lumii sau sunt oameni normali, obisnuiti, care au stiut ce inseamna masura ?
Cat conteaza iubirea, faima, bogatia, intelectul, unicitatea, reusita, sufletul, credinta, religia, cunoasterea, fericirea ?
Care a trait mai bine ? Regele care a alergat in gradinile Versailles-ului, calatorul care a vazut lumea, bogatasul care si-a cumparat palate, batranul care a iubit si a fost iubit, tanarul care cunoste secretul secretelor, cei care sunt primii, gazdele lui Dumnezeu, insomniacul petrecaret ?

am ajuns in bucuresti, nu prea fericita. ieri am reusit sa lacrimez. doar cand am vazut troleul impachetat am scrasnit din dinti. n-am avut prea mult noroc...parca mi-era si dor de calduroasa inghesuiala, de glasul molcom al claxoanelor, de preapretiosul trafic:)) cred ca in timpul zilei orasul poate fi frumos doar impartit cu cineva.
in rest, ma gandesc inca la pisica ucisa in scara blocului.
incerc sa ma educ...era si cazul...sunt treaza de la sapte4 jumate' si ascult stirile, mixate cu a little bit of radio
si, cum sa nu?!, aud cum un copil de 10 ani s-a sinucis pentru ca mama lui s-a hotarat sa plece in strainatate sa munceasca.
ieri, la deschiderea de la poli, ''nenii'' curatau in graba frunzele si agatau agitati baloane, toootuull pentru tariceanu-asa da' tratament
ieri am vazut jeux d'enfants. aproape perfect.:) ma duc sa scriu scenarii:)))))))))

Escalator Temporarily Stairs.

inca protestez. deja am trimis la toti cunoscutii petitia, asa ca sper ca o sa semnati. ganditi-va, datorita unei noi legi, criminalii de animale will have to think again...or else...de-abia astept momentul :)
aseara l-am vazut pe botezatu intr-o emisiune. sincer, nu ma impresioneaza personajul. sunt ignoranta, nu-i cunosc creatiile, iar stilul lui personal ma cam lasa rece. dar ma distreaza de fiecare data cand il vad pe undeva intr-o emisiune, pentru ca reuseste sa se "abtina hilar". de cele mai multe ori este confruntat cu imaginea unor persoane prost imbracate si se stramba, are o grimasa atat de nostima, de parca il rachaie asa, adanc, in miezul simtului sau estetic. cred ca in sinea lui este mai scarbit de romanul asta insipid, searbat, decat de tiganii care asorteaza cycalmen( sper ca asa se scrie) cu verdele crud- macar aia se exprima, au cel putin dorinta de a iesi in evidenta-si , pana la urma, sunt originali. anyway, persoana cu pricina, cea prost imbracata, era laura codruta kovesi, de care dl botezatu nu a auzit, dar pana la urma de ce s-o fi facut?
in aceeasi emisiune in reluare,nocturna, pentru ca eu am insomnie si privind televizorul de-aproape sper sa obosesc si sa adorm, s-a adus in discutie expresia arhicunoscuta: cine a aparut primul, oul sau gaina? eu cred, desi nu stiu pentru cat timp, ca gaina. e de fapt doar o modalitate fungibila(ca muream sa folosesc cuvantul, de cand l-am auzit intr-o emisiune) de a intreba: in ce crezi, in creatie sau in evolutie? eu cred in creatie, in mituri si intr-o lume spirituala. da, da...gaina bate-o vina...

un post scurt: iubesc marea neagra. de fapt, iubesc Marea Neagra. si asta pentru ca o respect :). este, cred, unicul loc in care te poti bucura de libertate. poti sa zbori, nu? :) mediterana, excesiv de curata, recunosc, este prea sarata pentru mine. la fel si atlanticul. in plus, trebuie sa fii nebun sa astepti fluxul in fiecare dupa-amiaza, oricat de puternice ar fi valurile apoi. dar Marea Neagra este perfecta. si, poate, cand comportamentul nostru se va schimba, va fi si curata. poate tot atunci alta ne va fi mentalitatea. nu o sa ne mai blamam litoralul, ci o sa-l iubim. pentru ca este unic. prin Marea Neagra.